Povestea noastră
Cum a ajuns sufrageria casei noastre un loc în care vin oameni pe care nu îi cunoșteam.
Eu sunt Ioana
Sunt acel om care apreciază oamenii și se concentrează mai mult pe ce are mai bun de oferit fiecare. Lucrez la a lua lucrurile cât mai personal posibil. Îmi antrenez răbdarea în măsura în care mă pricep și știu cum.
Sunt formator de meserie, în bucătăria dulce raw vegan. Și sunt gazdă În Sufragerie, alături de jumătatea mea mai bună, Andrei.
Andrei e coach și ține o parte dintre evenimente. Eu țin agenda și știu tot ce se întâmplă în casă. El se ocupă de felul în care arată sufrageria și de cum o așezăm pentru fiecare eveniment în parte. Multe le facem împreună. Din când în când ne mai dau o mână de ajutor și Sara, și Tudor.
Totul a început cu o răzgândire. Apoi încă două.
Când am început lucrul la Sufragerie, aveam cu totul altceva în minte. Trebuia să fie un spațiu destinat exclusiv atelierelor Veganzza.
Și apoi m-am sucit. Am decis că va fi și un spațiu pentru noi, familia.
Și apoi m-am sucit din nou. Așa, după a treia răzgândire, a apărut conceptul final.
Am avut mari emoții că nu voi putea omogeniza cumva toate elementele de decor, astfel încât să fie locul potrivit pentru mai multe tipuri de eveniment. A fost mult de lucru. Multe necunoscute. Însă am reușit, după aproape o lună și jumătate, să am totul pus la punct. Me happy!
A început să prindă viață în feluri la care nu visam
Au venit serile de karaoke. Întâlnirile de comunicare. Serile de board games. Atelierele. Sesiunile de coaching.
Oameni care pleacă de la muncă, ajung la noi și se întorc acasă altfel: cu bateriile încărcate și cu povești de viață unul de la celălalt. Genul de legătură pe care niciun ecran nu ți-o dă, oricât ai derula.
Suntem o familie de paisprezece suflete
O vei cunoaște pe Zora, papagalul care e cu noi de vreo cinci ani. Și pe Rio, pe care l-am salvat dintr-o colivie în care nu-l băga nimeni în seamă. L-a adus acasă Rebeca, fata noastră cea mare, studentă la medicină veterinară.
Mai sunt trei câini, unul tot salvat. Și, de curând, un cal.
Visăm deja la un al doilea loc, la țară, cu animalele lângă noi. Dar asta e o poveste pe care încă o scriem.
Te așteptăm aici. În sufrageria noastră.
Scrie-ne și îți spunem în aceeași zi dacă data pe care o vrei este liberă.
0770 181 741 · insufragerie@veganzza.ro · Strada Liveni nr. 15, București
Fotografii: Mihaela Cuturela